CĂR'A, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantităţi mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (si pe furis) de undeva; a se cărăbăni. - Lat. ◊carrare.
Sursă : DEX'98 (7426)  - valeriu

C'ÂRĂ s.f. (Pop.; în expr.) A se ţine de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistenţe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dusmănie cu cineva. - Din cârâi (derivat regresiv).
Sursă : DEX'98 (7631)  - valeriu

CĂR'A vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.) 2. v. pleca. 3. v. fugi.
Sursă : Sinonime (176264)  - siveco

CÂRĂ s. v. zvârlugă.
Sursă : Sinonime (177552)  - siveco

CÂRĂ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiţă, sfârlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.
Sursă : Sinonime (177551)  - siveco

căr'a vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 sg. si pl. c'ară; conj. prez. 3 sg. si pl. c'are
Sursă : DOR (230806)  - siveco

câră s. f., g.-d. art. cârii
Sursă : DOR (231014)  - siveco

A CĂR'A car tranz. (obiecte sau fiinţe) A duce dintr-un loc în altul. ◊ ~ apă cu ciurul a munci fără nici un rost. /<lat. carrare
Sursă : NODEX (327057)  - siveco

A SE CĂR'A mă car intranz. pop. A pleca de undeva (repede si pe furis); a se cărăbăni. /<lat. carrare
Sursă : NODEX (327058)  - siveco